Artă

Nicolae Tonitza: viața, operele și stilul pictorului român

Nicolae Tonitza, pictorul copiilor cu ochi mari: viața de la Bârlad la Balcic, anii de război și de gazetărie, Grupul celor patru, operele celebre și unde le vezi.

Nicolae Tonitza, „Geamie la Balcic”, ulei pe carton (domeniu public, Wikimedia Commons)

Nicolae Tonitza este pictorul pe care mulți români îl recunosc după un singur detaliu: ochii mari, rotunzi și adânci ai copiilor din portretele sale. Născut la Bârlad în 1886 și mort la București în 1940, Tonitza a fost pe rând student la Iași, Munchen și Paris, soldat și prizonier în Primul Război Mondial, caricaturist și critic de artă, apoi unul dintre cei mai iubiți pictori ai perioadei interbelice. În rândurile de mai jos găsești povestea vieții lui, temele care i-au definit opera, cele mai cunoscute tablouri și locurile în care le poți vedea astăzi.

Te-ar putea interesa și

Cine a fost Nicolae Tonitza: copilăria și anii de studii

Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886, la Bârlad. În 1902 a plecat la Iași, la Școala Națională de Arte Frumoase, unde i-a avut profesori, printre alții, pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare. Încă din anii de școală a început să picteze pe viu: în 1903 a călătorit în Italia, alături de un grup de studenți conduși de arheologul Grigore Tocilescu, iar împreună cu colegii a lucrat la pictura bisericii din Grozești.

În 1908 a ajuns la Academia Regală de Arte Frumoase din Munchen. A urmat o perioadă de aproximativ trei ani la Paris, unde nu a urmat o școală anume, ci a vizitat ateliere și muzee și a studiat de aproape marile picturi. Contactul cu arta occidentală, cu postimpresionismul și cu lumina pictorilor francezi a rămas vizibil în tot ce a făcut după aceea.

Războiul, caricaturile și scrisul despre artă

Puțini știu că Tonitza a fost, în paralel cu pictura, un jurnalist foarte activ. Încă din anii de la Munchen trimitea caricaturi politice revistei „Furnica” și scria critică de artă pentru „Arta Română”. Mai târziu a condus, împreună cu Cezar Petrescu, ziarul „Iașul” și a fost redactor al revistei „Artele Frumoase”. Desenele și articolele lui au apărut în multe publicații ale vremii, de la „Adevărul” și „Rampa” până la „Viața Românească”.

În 1916 a fost mobilizat și a luptat la Turtucaia. Rănit și luat prizonier, a stat într-un lagăr de la Kărdjali, în Bulgaria, alături de pictorul Sever Burada și de sculptorul Horia Boambă. A fost decorat pentru curaj, dar s-a întors acasă abia în 1918, cu malarie și reumatism, boli care l-au chinuit până la sfârșitul vieții. Spiritul critic al gazetarului s-a văzut și în 1922, când a luat apărarea colegului Camil Ressu în scandalul cortinei pentru Teatrul Național, atacând felul în care era condusă viața culturală.

Vălenii de Munte și Grupul celor patru

În 1921, Nicolae Tonitza s-a mutat cu familia la Vălenii de Munte. Anii petrecuți acolo au fost printre cei mai rodnici din cariera lui: grădinile, interioarele și mai ales copiii lui au devenit subiectele principale. Expoziția mare deschisă la București în 1925, cu tablourile din această perioadă, i-a adus succesul și recunoașterea publicului.

În 1926 a pus bazele, împreună cu Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu, celebrului Grup al celor patru, un grup de artiști cu viziuni apropiate, care au expus împreună în anii interbelici. Tonitza face parte din generația care a dus mai departe drumul deschis de înaintași precum Nicolae Grigorescu: o pictură românească modernă, legată de viața de zi cu zi, dar deschisă spre ce se întâmpla în Europa. După moartea lui Ștefan Dimitrescu, în 1933, Tonitza i-a preluat catedra de la Academia de Arte Frumoase din Iași.

„Ochii lui Tonitza”: portretele de copii

Cea mai cunoscută parte a operei sale sunt portretele de copii. Cele mai multe au fost pictate după ce a devenit tată: a început cu cei trei copii ai lui, pe care i-a desenat și pictat de la naștere până în adolescență. Majoritatea sunt capete de copil, dar există și busturi sau figuri întregi. Pe pagina dedicată lucrării „Cap de copil (Ciobănaș)”, Muzeul de Artă din Constanța descrie ochii mari și rotunzi ca pe „sigiliul inconfundabil” al stilului său, unic în arta românească: fața se concentrează pe pupilele mărite și pe gura bine conturată, iar nasul e doar sugerat.

Privirea acestor copii transmite inocență, melancolie și sinceritate, iar tonurile delicate și conturul liber dau tablourilor un aer de poveste. Dacă portretele lui Corneliu Baba sunt adesea grave și tragice, la Tonitza portretul devine o formă de tandrețe. Printre cele mai iubite lucrări de acest fel sunt „Fetița pădurarului” (1924) și „Katiușa lipoveanca” (1926), al cărei model ar fi fost, potrivit descrierii lucrării, chiar fiica cea mare a pictorului, îmbrăcată în port lipovenesc.

Constanța și Balcic: ultimii ani de creație

La începutul anilor 1930, Tonitza își împărțea timpul între București și Constanța, unde a lucrat aproape doi ani la pictura murală a bisericii „Sfântul Gheorghe”. Ultimele lui tablouri sunt legate de Balcic, orașul de pe malul Mării Negre unde se adunau atunci mulți artiști români. Peisajele cu case albe, geamii și mare din Dobrogea, ca „Geamie la Balcic” din imaginea acestui articol, arată un Tonitza mai luminos și mai liber în culoare.

Nicolae Tonitza a murit pe 27 februarie 1940, la București, la doar 53 de ani, și este înmormântat în Cimitirul Ghencea. Dacă îți plac poveștile marilor pictori români, găsești mai multe în pagina de artă a site-ului.

Cele mai cunoscute opere ale lui Nicolae Tonitza

Tabelul de mai jos adună câteva dintre lucrările lui cele mai des citate, cu anul și tema fiecăreia.

LucrareAnulTema
Piața Sf. Spiridon din Iași1906Peisaj urban din anii de studii
Coadă la pâine1920Scenă socială de după război
Omul unei lumi noi (portretul lui Gala Galaction)1920Portret
Fetița pădurarului1924Portret de copil
Grădina din Văleni1926Peisaj din perioada de la Vălenii de Munte
Katiușa lipoveanca1926Portret de copil în port lipovenesc
Nud1927Nud feminin
Geamie la Balcicanii 1930Peisaj dobrogean

Sfat: Ca să vezi multe tablouri de Tonitza într-un singur loc, mergi la Muzeul de Artă din Constanța, care deține, potrivit unui reportaj Digi24, în jur de 70 de lucrări semnate de el. Lucrări de Tonitza se găsesc și în colecțiile muzeelor de artă din București (de exemplu, Muzeul Zambaccian), Iași și Târgu Mureș. Verifică programul înainte de vizită, pentru că sălile se pot închide temporar pentru expoziții sau lucrări.

Interesul pentru opera lui rămâne foarte mare și pe piața de artă: în 2025, portretul „Cap de copil (Micuța olandeză)” a intrat într-o licitație Artmark cu un preț de pornire de 30.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și

Întrebări frecvente despre Nicolae Tonitza

Unde s-a născut Nicolae Tonitza?

Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886, la Bârlad, și a studiat apoi la Iași, Munchen și Paris.

De ce sunt celebri copiii pictați de Tonitza?

Pentru ochii lor mari, rotunzi și expresivi, deveniți semnul distinctiv al pictorului. Mulți dintre ei sunt chiar copiii lui, pe care i-a pictat ani la rând.

Ce a fost Grupul celor patru?

Un grup de artiști format în 1926 de Nicolae Tonitza, Oscar Han, Francisc Șirato și Ștefan Dimitrescu, care au expus împreună în perioada interbelică.

Când a murit Nicolae Tonitza?

Pictorul a murit pe 27 februarie 1940, la București, și este înmormântat în Cimitirul Ghencea.

Unde pot vedea tablouri de Tonitza?

Cele mai multe lucrări se află la Muzeul de Artă din Constanța, dar tablouri de Tonitza sunt și în alte muzee de artă din țară, inclusiv în București, Iași și Târgu Mureș.

Vezi tot din Artă

Comentarii

Niciun comentariu încă. Scrie primul!

Lasă un comentariu

Comentariile sunt moderate înainte de publicare. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nu se publică.

Parteneri România 174